Prima mențiune documentară a satului Parcani datează din anul 1560, satul fiind proprietatea mănăstirii Căpriana. Același document amintește despre satul Alexinți, care a fost dăruit mănăstirii de către Maria, fiica lui Spancioc. Tradiția spune că drumul spre tîrg mergea pe lîngă izvorul actualului sat Parcani. Penru ca să aibă cu ce să-și hrănească vitele, oamenii făceau porcane de fîn (grămezi mari de fîn). Apa bună a izvorului, pădurea, pămîntul roditor, drumul, care ducea spre tîrg au atras locuitorii din Alexinți și cei care s-au așezat aici cu traiul, au început să numească localitatea Porcane, Parcani.
În martie 1798 domnitorul Moldovei Alexandru Callimachi, îi poruncește lui Manolache Donici să determine exact hotarele moșiei Parcani. La începutul secolului XIX mănăstirea Căpriana stăpînea pe moșia satului Parcani pădure, 2 mori de apă pe rîul Ciorna, 6 livezi și 35 de gospodării. La 1836 satul Parcani cuprindea 60 gospodării cu o populație de 346 locuitori , avînd și biserică.
Prima biserică a fost construită în sat în anul 1793, din lemn, unsă cu lut și acoperită cu paie. În anul 1862 la Parcani s-a deschis școala parohială bisericească, iar în anul 1897 s-a înființat o școală populară ministerială de o singură clasă, unde din anul 1900 celor 95 de elevi li se predau lecții de pomicultură și viticultură.
Gospodăria colectivă a fost înființată la Parcani în anul 1949. În perioada sovietică în sat activa școala de opt ani, grădiniță de copii, casa de cultură, biblioteca, magazine.
